Alzheimerul, o noua cercetare pentru riscul de dezvoltare a demenţeiStudiul face referire la structura genetică a celor afectaţi de această maladie.

Cercetările anterioare au sugerat că persoanele cu alela ε4 a genei ApoE sunt predispuşi să dezvolte Alzheimer în decursul vieţii, însă un nou studiu sugerează că afecţiunea s-ar dezvolta cu mult timp înainte de dezvoltarea plăcilor dintre celulele nervoase.

„Prin studierea acestor gene ale copiilor vom putea în sfârşit să obţinem indicatori pentru riscul de dezvoltare a demenţei în viitor şi desigur ar putea să ne ajute să dezvoltăm noi metode de prevenţie a bolii”, a declarat neurologul Linda Chang de la Universitatea Hawaii din Honolulu.

Echipa lui Chang a studiat 1187 de copii sănătoşi, cu vârste cuprinse între 3 şi 20 de ani. Niciunul dintre ei nu a prezentat simptomele unei tulburări mintale. Participanţii au fost supuşi unor teste genetice şi de tomografie computerizată, cercetătorii dorind să descopere dacă alela ε4 se regăseşte în gena ApoE a subiecţilor.

Această genă ajută corpul să producă apoliproteina E, care se regăseşte şi în varianta ε2 şi ε3. Toate persoanele au această genă de la ambii părinţi, ceea ce înseamnă că există şase variante: ε2ε2, ε3ε3, ε4ε4, ε2ε4 şi ε3ε4.

Cercetătorii au descoperit că tinerii care s-au născut cu una dintre formele genei ε4 au prezentat unele diferenţe faţă de cei care aveau doar variantele ε2 sau ε3.

Copiii cu genotipul ε2ε4 aveau hipocampusul cu cinci procente mai mic decât cei cu genotipul ε3ε3, una dintre cele mai comune variante. Copiii cu vârsta mai mică de 8 ani şi genotipul ε4ε4 au prezentat semne de slăbiciune a structurii din zona hipocampusului.

Copiii cu gena ε4 au avut un scor mai mic în cadrul testelor cognitive. Înainte de a concluziona, cercetătorii au afirmat că, momentan, rezultatele nu sunt concludente, deoarece copiii nu au fost studiaţi pe o perioadă lungă de timp. În al doilea rând, s-a menţionat faptul că nu există foarte mulţi copii cu gena ε4.

,,Descoperirile din studiu ne-ar putea oferi mai mulţi indicatori despre cine ar trebui să beneficieze de măsurile de prevenţie actuale. Aceste persoane ar trebui să evite activităţile care pot cauza traume craniene”, a declarat neurologul Linda Chang.

Sursa: Science Alert