ADHD pare sa fie boala noii generatii. Cati dintre noi nu avem macar o cunostinta care banuieste ca fiul sau fiica sa ar putea suferi de asa ceva?
In cele mai multe dintre cazuri, banuiala nu se confirma. Din pacate, insa, aceasta afectiune poate ramane nedetectata chiar si la maturitate, cand influenteaza viata pe toate planurile, a declarat pentru Ziare.com psihoterapeutul Jeni Chiriac.
In Romania, cel putin in cabinetul specialistului mentionat, „cele mai dese solicitari sunt pe tulburari de comportament. Ele apar ca si consecinta a unui stil parental neadaptat specificului de varsta al copilului, rivalitatii intre frati/surori gestionate deficitar etc.
Acestea sunt urmate adesea de anxietati si depresii la copil, cauzate si de programul incarcat si cerintele neadaptate ale celor din jur ori de stilul parental hiperprotector”.
Potrivit psihologului, o problema cu care se confrunta actuala generatie de copii este stilul parental deficitar, care poate fi indulgent, indiferent sau hiperprotector. Acestuia i se adauga „coparentalitatea conflictuala, situatiile de divort si impactul acestora – aspecte ale vietii de familie care pot avea consecinte grave asupra copilului si evolutiei acestuia”.
Nu putini sunt insa parintii care vin cu copilul la cabinet banuind ca acesta ar putea suferi de ADHD. „Sunt parinti care apeleaza la specialist din proprie initiativa sau la solicitarea unui cadru didactic: educator sau invatator”, explica psihoterapeutul Jeni Chiriac.
Ca parinti, cand ar trebui sa ne facem griji, ce simptome sau semne ar trebui sa ne puna pe ganduri? Potrivit psihologului, „simptomele care ne pot atrage atentia sunt: tulburari de atentie, lipsa de stapanire, stare de agitatie, capacitate redusa de a se concentra pe o sarcina sau de a o duce pana la capat, stare de neliniste, hiperactivitate motrica (‘nu poate sta locului’), impulsivitate, accese de furie, nerabdare, faptul ca intrerupe alte persoane, nu accepta refuzul, nu raspunde la pedepse sau recompensa etc.”.
Este important, in momentul in care exista suspiciunea unei tulburari de comportament, sa se apeleze la specialist inainte ca simptomele sa se accentueze, inainte sa se creeze tensiuni sau dificultati in gestionarea lor din partea parintilor, in contextul frustrarii generate de sentimentul depasirii de situatie sau sentimentul de neputinta resimtit de acestia, mai explica specialistul.
Foto: Arhiva Pixabay
Este nevoie ca simptomele copilului sa persiste de cel putin sase luni si sa se manifeste in toate planurile vietii – mediul familial, mediul educational sau extra-educational – pentru a se putea lua in calcul ADHD.
In ceea ce priveste diagnosticarea, aceasta se face de regula in intervalul 6 – 12 ani.
Despre factorii favorizanti nu se pot spune prea multe, pentru ca acestia sunt inca sub analiza, afirma psihoterapeutul. Sunt invocati factori genetici, aspecte din perioada sarcinii (consum de alcool sau tutun etc), stilul parental necorespunzator/neadaptat, co-parentalitatea paralela (stiluri parentale ale celor doi parinti necomplementare) etc.
Adulti cu ADHD
Si adultii pot suferi de ADHD. Din pacate, putini ajung la specialist din cauza „lipsei de constientizare a tulburarii, multi asimiland simptomatologia cu un stil de viata si incercand sa se adapteze la particularitatile manifestate”.
Un adult care banuieste ca ar putea avea ADHD ar trebui sa se adreseze unui specialist cand manifesta cel putin 4 simptome din cele mentionate mai jos.
Ar trebui sa-i dea de gandit „simptome” ca: „stil dezoganizat de lucru si de viata, fuga de responsabilitate sau intampinarea de dificultati in asumarea responsabilitatii propriei vieti sau propriilor actiuni, greseli dese, pierderea de lucruri/obiecte personale, fuga de planuri pe termen lung sau uitarea lor – chiar daca implicau persoane dragi -, dificultati in a mentine o relatie, dat fiind stilul dezorganizat, dificultati in a mentine un loc de munca sau a pune bazele unei cariere, iritabilitate, tulburari de memorie, agitatie si stari de oboseala, dificultati de concentrare, stari de anxietate, tulburari de somn etc.”.
Tratamentul ii va imbunatati atat viata personala, cat si pe cea profesionala.
In ce consta tratamentul
In ceea ce priveste tratamentul, exista unul psihoterapeutic si unul medicamentos, explica pentru Ziare.com dr. Silviu Busuioc, medic specialist psihiatrie la Centrul Medical Sanador.
Potrivit acestuia, tratamentul medicamentos are ca scop controlul simptomelor (in special al hiperactivitatii, impulsivitatii si al deficitului de atentie), iar cel psihoterapeutic are ca scop dezvoltarea abilitatilor de coping si consilierea familiei.
„Prima alegere atunci cand vine vorba despre medicatie in ADHD o reprezinta psihostimulantele (dextroamfetamina, metilfenidat, dextroamfetamina plus saruri de amfetamine). Acest tratament este utilizat de aproximativ 50 de ani, in principal in SUA, iar principalele efecte constau in: reducerea comportamentului motor (a hiperactivitatii), imbunatatirea relationarii sociale, imbunatatiri pe plan cognitiv.
In cazul in care acest tip de medicatie nu are efectele scontate, se poate recurge la medicatie antidepresiva, antipsihotica, anticonvulsivanta sau de alt tip, de exemplu clonidina”, a declarat medicul pentru Ziare.com.
In ceea ce priveste tratamentul psihoterapeutic, acesta cuprinde:
– psihoterapie individuala si de grup pentru antrenarea si formarea abilitatilor sociale, a abilitatilor de invatare, a tehnicilor pentru reducerea agresivitatii, intarirea si cresterea stimei de sine, abordarea eventualelor trairi depresive sau anxioase, imbunatatirea autocontrolului, imbunatatirea resurselor intelectuale si energetice.
– consilierea familiei. Parintii trebuie ajutati sa inteleaga tulburarea, li se furnizeaza informatii privind afectiunea, se elimina pe cat posibil sentimentele de culpabilizare ale acestora si se discuta optiunile de tratament, cu explicarea efectelor secundare si a eficacitatii, cat si in ceea ce priveste evolutia bolii si prognosticul.
Am vrut sa stim si care sunt efectele secundare ale medicamentelor prescrise in ADHD. „Orice tratament medicamentos are si efecte secundare, dar, prin alegerea selectiva si personalizata a acestuia, efectele adverse pot fi reduse la minimum.
Fiind vorba de o gama larga de medicamente, apartinand unor clase diferite, efectele adverse variaza foarte mult, de la caz la caz. Ce pot sa va spun insa este ca aceste medicamente sunt in general bine tolerate si nu provoaca efecte adverse notabile. In orice caz, acest tip de medicatie se ia doar la recomandarea medicului psihiatru si cu monitorizarea periodica a efectelor acesteia”, explica dr. Silviu Busuioc.
In cazul ADHD, o tulburare cu evolutie indelungata, e nevoie de un tratament pe termen lung. „Daca nu exista si alte boli asociate (comorbiditati), prognosticul poate fi destul de bun, persoana respectiva reusind sa se integreze si sa functioneze socio-profesional”, explica medicul psihiatru.
Acesta mentioneaza ca „unele simptome se atenueaza cu varsta (hiperactivitatea), iar altele tind sa persiste si la varsta adulta (problemele de atentie si de control al impulsurilor)„.
„Din experienta mea, foarte multi copii diagnosticati cu ADHD nu mai continua tratamentul si la varsta adulta, in ciuda faptului ca persista unele simptome.
Pacientii mei adulti cu ADHD care urmeaza un tratament au un nivel de functionare mult mai bun decat cei care nu urmeaza un astfel de tratament, atat pe plan personal, cat si social sau profesional”, mai afirma medicul.
sursa: ziare.com
Niciun comentariu până acum