descoperire_alzO descoperire recentă ar putea ajuta în depistarea precoce a maladiei Alzheimer, o boală gravă care determină degradarea constantă a creierului, informează site-ul medicinenet.com Aceste noutăţi au fost prezentate la o întâlnire a Asociaţiei Americane de Osteopatie care a avut loc weekendul trecut în Orlando, Florida.

Este vorba despre un test de sânge care ar ajuta persoanele afectate de maladia Alzheimer să o descopere în stadiu incipient când primele simptome nu-şi fac simţită prezenţa. Astfel, se poate încetini foarte mult procesul de degradare a creierului, luând măsuri preventive din timp, susţin cercetătorii care au făcut această descoperire.

Aceste măsuri pot să fie legate şi de stilul de viaţă, astfel că persoana care prezintă un risc crescut în urma efectuării testului va fi nevoită să-şi controleze greutatea, să-şi ţină sub control diabetul, trigliceridele şi colesterolul.

Testul va analiza auto-anticorpii din sânge care sunt prezenţi într-o cantitate diferită la fiecare persoană, în funcţie de sex, vârstă şi prezenţa anumitor afecţiuni. Aceşti auto-anticorpi se leagă de neuroni şi favorizează formarea de depozite anormale de peptide beta-amiloide, semn distinctiv pentru maladia Alzheimer.

Potrivit cercetătorilor, acest test ar putea să fie util şi pentru depistarea altor afecţiuni grave, cum ar fi Parkinson, scleroza multiplă şi cancerul la sân.

Alimentaţia şi sportul au un rol esenţial în prevenirea bolii
Alzheimer este o boală degenerativă, progresivă, care determină mai multe tipuri de modificări în creierul persoanelor afectate. În primele stadii ale bolii, simptomele nu sunt foarte evidente. Apoi pacientul începe să aibă mici pauze de memorie numite popular “lapsus”.

Pe măsură ce boala înaintează, pacientul experimentează diferite stări de confuzie în îndeplinirea ritualurilor zilnice. Dezorientarea şi judecata slabă sunt următorii paşi în evoluţia bolii. Ca şi în cazul altor afecţiuni, diagnosticarea precoce joacă un rol foarte important pentru ca tratamentul să dea rezultate bune şi să se ia din timp măsurile de prevenţie.

Pentru moment, cauza bolii Azheimer este necunoscută. Alzheimer este o îmbătrânire a creierului, de aceea toţi factorii care contribuie la aceasta pot fi incriminaţi: stresul, vârsta, bolile cardio-vasculare, expunerea la substanţe toxice şi radiaţii, nivel ridicat de colesterol, alcoolism, fumat etc.

Cercetările arată că stilul de viaţă sănătos poate ajuta la prevenirea acestei boli.

Un alt studiu condus de Institutul de Cercetări în Dizabilităţi Intelectuale din New York a descoperit că o dietă bogată în nuci îmbunătăţeşte memoria şi capacitatea de a învăţa. Nu doar nucile ajută memoria. Cercetările conduse de Universitatea Cornell au arătat că fructe precum merele, bananele şi portocalele, conţin antioxidanţi cu rol în protejarea celulelor nervoase. Dintre cele 3 fructe, merele au cel mai mare conţinut de antioxidanţi protectori, urmate fiind de banane şi apoi portocale.

Nu doar alimentaţia ajută la prevenirea acestei boli, ci şi activitatea fizică joacă un rol important. Seniorii care includ în programul de zi cu zi şi exerciţii uşoare, precum jogging, pot reduce cu 40% riscul de Alzheimer, susţin cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Massachusetts. Indiferent dacă este vorba despre plimbări în aer liber sau jogging, 30 de minute de exerciţii de 5 ori pe săptămâna aduc beneficii la orice vârstă, spun specialiştii.

eva.ro