Cercetătorii japonezi au realizat un studiu uman în care au descoperit o legătură importantă între tulburările anxioase și un nivel scăzut de vitamina B6 și fier din sânge.

anxietatea-si-vitamina-B6Se știe de mult timp că tulburările nervoase și emoționale ar putea fi cauzate de lipsa unor vitamine B din corp. Vitaminele din grupul B sunt renumite de altfel pentru impactul lor benefic asupra sănătății mentale.

Simptomele atacului de panică
Simptomele unui deficit de vitamine B includ oboseală, agorafobie (teama de a rămâne singur în locuri publice), agitație, iritabilitate și instabilitate emoțională în general.

Atacurile de panică sunt evenimente psihiatrice paroxistice cu simptome care debutează brusc, sub formă de palpitații, respirație dificilă, bătăi puternice ale inimii și ritm cardiac accelerat. Unele persoane descriu atacul de panică și printr-un tremur puternic al corpului, greu de controlat, respirație dificilă și scurtă, senzație de sufocare sau
transpirație.

Vitamina B6 și fierul ajută la creșterea serotoninei
Japonezii au testat mai multe tipuri de vitamine din complexul B, și au descoperit că deficitul de vitamina B6 este cea mai puternic asociată cu astfel de tulburări. Rezultatele acestui studiu sugerează că atacurile de panică și anxietate însoțite de hiperventilație ar putea fi corectate prin alimentație sau suplimente alimentare.

Sindromul de hiperventilație se referă la o tulburare respiratorie cauzată de multe ori din cauza stresului sau anxietății. Persoana în cauză simte că nu are suficient aer, și respiră foarte repede, în mod nejustificat, chiar și în stare de repaus.

Vitamina B și fierul joacă un rol important (sunt cofactori) în sinteza serotoninei în corp, sub forma triptofanului. Serotonina mai este cunoscută sub numele de „hormonul fericirii”.

Alimente bogate în triptofan și vitamina B6
Pe lângă suplimentele alimentare cu vitamina B6 și fier, persoanele care se confruntă deseori cu atacuri de panică și anxietate pot apela la puterea terapeutică a alimentelor. Nivelul de serotonină poate fi crescut în mod natural prin consumul de alimente bogate în aminoacidul triptofan. Iată cele mai bune surse:
• semințele de dovleac
• carnea de pui și de curcan
• sucul de grepfrut
• bananele
• ciocolata neagră
• tonul
• ouăle
• semințele de susan
• semințele de chia
• mozzarella
• fisticul

Și vitamina B6 poate fi luată din alimente:
• semințe de floarea-soarelui
• semințele de in
• toate tipurile de nuci
• peștele: somon, ton, herring, peștele-spadă
• pieptul de pui, aripioare de pui, carne de curcan
• carne slabă de vită
• fructe uscate: prune, caise, stafide
• banane
• avocado
• spanac gătit

Medicul poate să recomande suplimente cu fier sau vitamina B6 dacă rezultatele analizelor indică această necesitate.

Sursă: http://www.lib.okayama-u.ac.jp/www/acta/pdf/67_2_99.pdf
dupa lataifas.ro