Uitarea (La Lilieci, vol. 3, 1980)

– Fato, uit. Mă arde-aici
(Arăta în creştet). Venii să-mi daţi şi mie nişte…
Uite, că uitai… nişte… elea.
– Elea? Care sînt alea?
– Elea, aşa… îţi vin cam pînă la genunchi…
– Mă, ţăruşi? -Nu.
– Araci de vie?
– Nu… uite-aşa… (făcea cu mîinile, ca şi cînd ai rupe ceva)
Să le dau la scroafă.
– Care dracu de scroafă, mă, că e după Crăciun. N-ai tăiat-o?
– Am tăiat-o, fată, am tăiat-o.
– Păi, care?
– Aia mare. Grăsuna. Că fusei şi luai
O spinare de pîrmaci. Îi legai cu betele
Şi-i adusei în spinare, să-i mănînce scroafa. Şi-i mîncă
– Fi-ţi-ar scroafa a dracu… Poate vaca…
– Ei, ei…
– Şi atunci ce să-ţi dau, mă, foi de porumb?
– Ei, alea, după alea venii…

Aolelea, săracul om, cum ajunsese!
Mama-i vorbea în vorbă, venise după foi de porumb,
Dar ceilalţi, văzînd că nu nimereşte vorba,
Ca stă ca un vinovat la rechizitoriu,
Ca unul care nu-şi nimereşte păcatele la judecata de apoi,
Pufneau în rîs… Mărioara… Lisandria începeau să rîdă.
El nu se supăra, zîmbea şi el şi stătea aşa pierdut în
Sensul vorbelor.
– Bine, mă… am un braţ de foi, îţi dau.
Zicea mama. Ia spune ce face Măria (nevastă-sa)?
Toţi ciuleau urechile.
– E rău Măria. I-auzi că să vînd grăsuna.
– Poate vaca.
– Ei, ei… Mînzata aia… Şi eu ziceam să-mi fac car
Să mă duc eu cu el pe unde ştiu eu… Să car…
– Să cari pe dreacu… Unde să te mai duci? Ce să cari?
Că zicea Măria că de cum ieşi din curte, te pierzi.
Şi-ai fost odată cu vaca în pădure, v-a căutat toată noaptea
Şi dimineaţa vaca venea singură de la deal şi tu de la vale.
– Am întîlnit-o şi eu pe ţaţa Măria, intervine Marioara,
Lăcrimînd de rîsul pe care încearcă să-l înghită.
Zicea: A mai făcut una Niţă.
S-a dus la Craiova şi-a venit cu maşina şi n-a mai cunoscut
Comuna. Şi s-a dus pînă la Drăgăşani.
Şi acolo l-a suit altul în maşină şi el a trecut în partea
Ailaltă. S-a oprit în pădure şi-şi căuta casa…
Aşa e, nea Niţă?
– De, fată… ştiu ce vrea să spună. Şi uit repede, că mă
Arde-aici în genunchi (arăta în creştet),
Toţi rîdeau, cîţi erau acolo în drum de taină, şi el se uita
La ei cum rîdeau. Aşa blînd.
Odată trecea la vale. Îl opreşte mama:
– Unde fuseşi, mă?
– Stai să mă mai gîndesc. Uite, nu ştiu, uitai.
– La Torica (fata lui)? -E, e…
Cine ştie ce păcate or fi căzut şi pe capul lui cu
Uitarea asta.

Mumă-sa a fost limpede pînă a-nchis ochii.
A trăit 96 de ani. Bătrînă, o ţinea iarna fără foc.
Şi băgase stupii la ea-n cameră. Vreo doi-trei.
Şi nu putea să-i facă nimeni focul, că ieşeau albinele.
– Daţi-mi, mă, şi mie foc, că mi-e frig.
Şi n-avea nici saltea, dormea pe blană.
– Ei, păi ce? Să mai moară, să mai moară.
– Păi bine, mă, o muri cînd i s-or isprăvi zilele… Dacă mai are zile?
Tălpăşanca era soră cu Ioncica şi cu Frusina.
Nişte oameni tari.
Ea nici nu se-ncălţa. (Nici Ioncica.)
„Nu mi-e frig, degeră o ţîră, da…” Se-mbrobodea peste cap.
Şi c-o vestuţă de lînă pe ea… şi trecea la vale desculţă
Prin zăpadă.
– Gagă Dină, nu ți-e frig?
– Nu, degeră o ţîră, dar se-nfierbîntă picioarele şi merg.

Aşa erau oamenii atunci. Şi era mai bine, că erau căliţi.
Aşa făcea şi moaşa Anica lui Pătru lui Stan.
Stătea lîngă gîşte cu nuiaua în mînă, desculţă pe zăpadă.
Nu punea mintean pe ea. În cămaşă şi desculţă,
Dar pe Dina Tălpăşanca, după nouăzeci de ani începuse s-o ajungă frigul.
Nu reumatismul, nu ştia ce e ăla, îi era ei frig în oase.
Şi tocmai atunci fiu-său s-a găsit să-i bage stupii-n odaie.
Nu ştiu ce i-o fi venit, că el era om bun.

Ei, a greşit şi de-aia îl îneacă şi pe el uitarea.
Ca o apă tulbure care a trecut peste el. Şi-l arde în creştet.
– Ce face, mama ta, mai trăieşte?
– Fată, să zic că trăieşte… dar nu ştiu de unde s-o iau…
– Dar dacă mi-o arăţi, ţi-o cunosc…

Într-o noapte, ploua afară şi s-a pomenit
Nevastă-sa fără el.
Iese, îl caută. Şi când se-ntoarce
De prin curte, el sta sub un
Prun. Dezbrăcat. Sta ciuciulit acolo.
– Ce faci aici?
– Ei, stau.
L-a dus la ospiciu. Şi după
O săptămînă merge fiu-său pe la el –
Era cu urechile mîncate de ăilalţi
Nebuni, îl bătuseră –
Se murdăriseră şi-l spălau cu
Furtunul.
El tremura acolo…
L-au luat acasă.

Doamne, Doamne, zilele astea cîte le ai,
Le ai, cînd nu mai poţi, nu ştii
Cum să scapi de ele.