Oamenii de știință au descoperit legătura dintre Parkinson și apendicele din organismul uman. O cercetare a acestora arată că îndepărtarea apendicelui ar contribui la dispariția bolii Parkinson. Potrivit  cercetătorilor, apendicele, despre care multă vreme s-a crezut că este total inutil în organismal uman, ar conține substanțe care ucid celulele din creier, potrivit Cotidianul.ro.

apendicele, Parkinson

Studiul oamenilor de știință, publicat în Science Translational Medicine, arată că persoanele care au făcut operația de îndepărtare a apendicelui, au ca risc un procent de doar 20%  în apariția bolii Parkinson. Acest rezultat se datorează verificării  dosarele medicale a peste 1.7 milioane de americani cu vârsta peste 50 de ani.

Medicii avertisează, însă. Simpla operație de îndepărtare a apendicelului nu este echivalentă, obligatoriu, cu eliminarea riscului de Parkinson. Unul dintre autorii studiului, Dr Viviane Labrie, spune că oamenii nu ar trebui să se grăbească să-și scoată apendicele.