Dacă ţi-ai propus să declari război stresului cotidian, printre primele lucruri pe care ar trebui să le faci este să-ţi schimbi alimentaţia. Vitaminele şi mineralele pe care le conţin unele alimente calmează sistemul nervos.

stresat/ă

Astfel de vitamine sunt cele din grupul B, în special B1, B3 şi B6, indispensabile bunei funcţionări a sistemului nervos. De aceea, în perioadele stresante, este recomandat să creşti aportul de vitamine din grupul B. Găseşti vitamina B1 în carne, în cereale integrale, în pâine integrală, în fasolea uscată, în drojdia de bere, în arahide şi în portocale.

Concentraţii mai mari de vitamina B3 se găsesc în carne, în peşte, în cereale, ouă şi nuci. Alimente bogate în vitamina B6 sunt carnea, peştele, rinichiul, ouăle, broccoli, orezul, soia, nucile şi alunele. Nu trebuie să neglijezi nici aportul de vitamina B12, care are un rol foarte important în sinteza de serotonină, supranumită „hormon al fericirii”. Găseşti acest nutrient în carne, peşte, ouă, lapte şi în celelalte produse lactate.

Pune pe masă alimente cu magneziu

Între deficitul de magneziu şi stres există o legătură directă. Acest mineral scade excitabilitatea neuromusculară şi reechilibrează funcţiile cerebrale. De asemenea, magneziul are un efect protector pentru vasele de sânge şi menţine tensiunea arterială în limite normale chiar şi în condiţii de stres. Prin urmare, o dietă bogată în magneziu îţi va fi de mare ajutor în perioadele stresante. Mănâncă multe legume verzi (în special spanac şi broccoli), cereale integrale, banane, avocado, nuci, arahide, seminţe, fructe uscate, peşte, fructe de mare, lapte, cacao şi soia.

Încearcă şi alimentele calmante

Dacă starea de agitaţie nu-ţi dă pace şi, mai ales, dacă nu poţi adormi seara din cauza grijilor, ar trebui să mănânci alimente cu efect calmant. Un aminoacid numit triptofan, necesar pentru producerea serotoninei (hormonul care induce somnul) te-ar putea ajuta în acest sens. El se găseşte în concentraţie mare în brânza de vaci, în carnea de curcan şi în cea roşie, în nuci, în seminţe, în banane şi în soia.

Adoptă o dietă cu puţine grăsimi

Efectele nocive pe care stresul le are asupra corpului tău se accentuează dacă incluzi multe grăsimi în alimentaţie, după cum au observat cercetătorii Universităţii „Calgary” din Canada.

În schimb, dieta săracă în grăsimi contracarează efectele stresului. Cercetătorii au tras aceste concluzii după ce au monitorizat starea de sănătate a doupă grupuri de voluntari: unul care a primit doar mâncare fast-food, iar cel de-al doilea s-a hrănit doar cu alimente sărace în grăsimi, cum sunt legumele, fructele, cerealele sau laptele degresat.