Suferinta cauzata de tulburari mentale este profunda, adesea ascunsa si, din pacate, inca insuficient constientizata si discutata.

Tulburarea depresiva, una dintre cele mai frecvente tulburari mentale, reprezinta a doua cea mai importanta cauza de invaliditate la nivel mondial. Durerea pe care o persoana diagnosticata cu depresie o traieste este reala, desi atat de greu de localizat si uneori dificil de inteles, atat de catre cel afectat, dar si de familie sau prieteni.

Caracterizata de disperare, descurajare, pierderea bucuriei de a trai, modificari ale apetitului si ale libidoului, pierderea sperantei si a sensului, indecizie, insomnie sau dimpotriva somnolenta, depresia poate transforma o persoana plina de viata, cu planuri, implicata in comunitate, intr-o umbra.

Cel afectat simte ca nimic nu mai are rost, bucuria si puterea de munca pe care odata le-a trait s-au transformat in lentoare si neputinta. Efortul de a face orice este foarte mare, realitatea este fada, cenusie. Se retrage, opreste comunicarea cu familia, cu prietenii, desi paradoxal are nevoie de ei. Intra intr-un cerc vicios, in care nu poate face lucruri pentru sine, pentru ca nu are suficienta energie, chef sau nu vede sensul, dar tocmai aceasta inactiune il/o tine blocata in loc.

Pe langa faptul ca depresia este greu de dus, studii recente arata ca netratata afecteaza semnificativ structura creierului, cu efecte importante pe termen lung.

Cercetarile arata ca cele trei zone principale ale creierului afectate de tulburarea depresiva sunt hipocampul, amigdala si cortexul prefrontal.

Hipocampul, parte a sistemului limbic, are printre functiile sale transformarea memoriei de scurta durata in memorie de lunga durata. Hipocampul, impreuna cu amigdala, este raspunzator de ascocierea unui eveniment cu emotia corespunzatoare – latratul unui caine si spaima pe care ai trait-o sau mirosul de cozonaci si bucuria cadourilor de Craciun.

Cercetarile au aratat ca pacientii care sufera de tulburare depresiva pe o perioada mai lunga de trei ani sau cei care au un debut timpuriu al acesteia au hipocampul micsorat semnificativ.

Consecinta acestei micsorari se constituie in vulnerabilitate pentru dezvoltarea tulburarii Alzheimer. De asemenea, nivelul crescut de cortizol ca urmare a tulburarii depresive afecteaza neurogeneza, productia de noi celule nervoase, localizata si in hipocamp. Vestea buna insa este ca hipocampul are capacitatea de a se regenera odata ce tulburarea depresiva fost remediata.

Un alt efect al depresiei, ca urmarea a nivelului crescut de cortizol, este cresterea in volum a amigdalei. Amigdala, si ea parte a sistemului limbic, are ca functii raspunsul emotional in situatii periculoase. Amigdala este activata atunci cand o persoana isi aminteste contexte incarcate emotional cum ar fi situatii in care a fost infricosat, s-a simtit amenintat.

Cercetarile arata ca activitatea din amigdala este mai intensa la persoanele diagnosticate cu depresie, iar aceasta activare se mentine, chiar si in cazul recuperarii. Consecinta este aceea ca raspunsul emotional, de lupta-fuga-inghet este mai frecvent, chiar in situatii care obiectiv nu sunt amenintatoare.

In ceea ce priveste influenta asupra cortexului prefrontal, responsbil cu reglarea emotiilor, luarea deciziilor, formarea amintirilor, studiile imagistice arata ca, pacientii diagnosticati cu depresie au o scadere a activitatii acestei zone a creierului. De asemenea, ca urmarea a productiei excesive de cortizol, cortexul prefrontal se poate reduce in dimensiuni.

Riscurile asociate asadar tulburarii depresive sunt extrem de serioase. Este important sa cautati ajutor de specialitate atunci cand pare ca nu mai puteti sa faceti fata singur. Exista tratamente validate stiintific, psihpoterapie, medicatie sau ambele, care sa va ajute sa va recuperati bucuria de a trai.