Aceste 7 etape de recuperare urmare a pierderii unei persoane apropiate sunt liniare, chiar daca este posibil sa mai revenim la unele dintre ele.

Etapa 1 – Socul: Este o faza scurta. Anuntul unei pierderi conduce la o constatare, vestea lasand persoana fara nicio emotie aparenta. Termenul de sideratie este convenabil pentru a califica reactia persoanei fata de informatia transmisa. Exemple: “Te parasesc, s-a terminat.” sau “Sunteti concediat.”

Etapa 2 – Negarea: Este refuzul de a crede informatia. Deseori, sunt utilizate argumente si contestari. Respingerea informatiei lasa loc unei discutii interioare si/sau exterioare. Nu trebuie totusi sa credem ca, daca aceasta perioada este scurta, ea nu este importanta. Unele persoane se inchid in aceasta stare de negare, de refugiu (a tine camera disparutului intacta, a continua sa puna farfuria acestuia la masa etc). Exemplu “Nu este adevarat, este imposibil…”.

Etapa 3 – Furia si negocierea: Este vorba de o confruntare cu faptele, confruntare care conduce la o atitudine de revolta, intoarsa spre sine si spre ceilalti.

De asemenea, aceasta faza poate sa ia o turnura magico-religioasa. Persoana promite unei “entitati invizibile” sa nu mai faca cutare lucru, daca situatia originara ar putea reveni. Intensitatile pot fi variabile in functie de maturitatea afectiva a persoanei.

Persoana isi alimenteaza gandurile cu puternice contradictii. Aceasta poate sa intre in cel mai mare mutism. Pulsiuni de razbunare pot sa o indemne sa aiba comportamente pe care ea insasi nu le intelege. De fapt, persoana este confruntata cu imposibilitatea revenirii la situatia initiala.

Ea trebuie sa traiasca procesul de doliu si sa treaca prin numeroase emotii: reprosuri, remuscari, resentimente, dezgust, repulsie, seductie si agresiune. Exemplu: “Este din vina lor, nu au facut nimic prentru mine.”

Etapa 4 – Tristetea: Este o stare de disperare. Exemplu: “Nu-i corect, de ce mi-a facut asta, ce se va intampla cu mine?”.

Etapa 5 – Resemnarea: Este abandonul acestei lupte in cursul careia persoana incepe sa aiba sentimentul ca a incercat tot. Nu are nici o viziune a ceea ce poate face si actioneaza conform imprejurarilor. Aceasta resemnare poate, de altfel, sa se compuna din respingere. Exemplu: “Asta-i viata. Asa a vrut Dumnezeu.”

Etapa 6 – Acceptarea: In aceasta etapa, persoana accepta pierderea (fiintei iubite sau a locului de munca). Acceptand-o, ea este capabila sa puna deoparte momentele bune si rele. Aceasta incepe sa aiba mai multa incredere in sine, se simte mai bine si viitorul nu mai pare atat de sumbru ca inainte. Exemplu: “Ma mai gandesc cateodata, dar trec peste.”

Etapa 7 – Reconstruirea: Doar acceptarea nu este suficienta. Procesul de doliu implica si o reconstruire progresiva. Persoana in doliu trebuie sa inceapa la un moment dat un proces de reorganizare pentru a raspunde obligatiilor legate de  viata in societate.

A se reconstrui inseamna a se cunoaste mai bine, a-si descoperi resursele personale si constientizarea existentei proprii. Acest demers dezvolta increderea in sine. Sentimentul de vulnerabilitate da loc unei noi energii, iar credinciosului practicant ii da o mai mare incredere in Dumnezeu.

In concluzie, procesul de doliu este un proces de evolutie personala. Nu exista un singur mod de a trai doliul. Fiecare caz de doliu este particular in functie de legaturile care ne unesc cu persoana pierduta, de importanta lucrului pierdut sau in functie de personalitatea noastra si de istoria proprie. Unii specialisti considera ca nu devenim adulti decat dupa ce am pierdut pe cineva (ceva) drag.